..

Ma simt atat de singura... singura inconjurata de oameni. Lipseste ceva. Pare destul de simplu sa vin aici si sa scriu ceea ce simt, cand de fapt nu e simplu deloc. Ce sa scriu cand nu stiu ce simt? Cand totul e amestecat in capul meu formand un haos total? Oare e timpul sa ma schimb? M-am saturat sa fiu fata sensibila care isi plange de mila si cauta alinare undeva. M-am saturat. Stiu ca pot sa renunt oricand, dar nu pot. Ceva ma tine treaza nopti intregi si ma face sa nu renunt, sa nu ma distrug pentru o greseala. Dar e greu... e asa greu sa fii singur, sa nu te simti complet.. e ca si cum lipseste o parte din mine. Nu mai gasesc inspiratie in nimic, iar ochii mei se sting. Nu pot descrie in cuvinte starea mea, chiar nu pot.. tot ce stiu e ca ma doare.

Casa

Casa...casa. Ar trebui sa ma faca sa zambesc acest cuvant, cand de fapt nu stiu daca aici e casa mea.
Ah casa, casa... Ecoul meu rasuna mereu, iar pasii vostri grabiti se mai aud cateodata. Nu stiu daca ar trebui sa numesc acest loc "acasa", pentru ca simt ca nu e. Ma simt straina de mine, de voi, de toti. Si mi-e dor de tot ce-a fost odata si nu va mai fi. Dor de mine. Ma privesc mereu in oglinda, nu, nu pentru a ma admira, de fapt nici nu mai am ce sa admir... Nu mai e nimic frumos in mine. Ma privesc doar pentru a vedea schimbari in privirea mea, pentru ca de la o vreme, mi se citeste pe ochi tristetea, si nu mai pot sa ma mint ca sunt bine... Eu stiu ca nimeni nu observa nefericirea mea si ca nimanui nu-i pasa cum ma simt, dar vreau schimbari, vreau schimbari in bine. Si e atat de greu, cand esti singura, singura pe drum...si ca nimeni n-are nevoie de tine. Deseori ma gandesc cum ar fi totul daca eu nu as mai fi. Poate ar fi altcineva in locul meu, cineva care se va descurca mai bine. Cineva care nu ar mai fi un dezastru. Cineva... 

Ganduri de iarna

Sunt genul de persoana care uraste frigul. In camera mea mereu au fost 20 grade +. Dar azi, azi am stins caloriferul. E frig afara, e frig in suflet, de ce sa fie cald in casa? Oricum caldura nici nu se mai simte, si plus la asta, casa e mereu goala. Suntem o familie, e adevarat, dar am impresia ca suntem departe, nu fizic, ci sufleteste. Si iata-ma aici, in toiul noptii, scriind ceea ce ma doare, pentru ca altfel nici nu stiu unde as depozita atatea ganduri care ma bantuie in aceste momente. Jur, jur ca nu m-am simtit niciodata atat de rau. E doar o perioada in care tristetea si-a facut loc in mine, si nu vrea sa mai plece. Ma simt singura, uitata, dar totodata si dezamagita. Dezamagita de mine... atat de dezamagita. Dar nu pot sa fac nimic sa repar ceva ce nu se poate de reparat. Nu pot sa ma repar pe mine. Acea eu care astazi nu ar mai fi avut gandurile astea. O eu care ar fi fost fericita acum. Dar cred ca totul e din vina mea, viata pe care o traiesc si lucrurile care mi se intampla sunt din vina mea. As fi putut face mai mult, dar nu am facut nimic. Si acum e tarziu. 

Mor, mor in liniste

E una din zilele in care vreau sa beau si sa plang.
Am obosit.
Simt ca tot ce fac e degeaba.
Vreau sa plec departe.
Sa zbor.
Sa fiu bine.
De ce oare e asa greu?
De ce nu ma pot ridica?
In jur e totul trist.
Exact si eu.
Si oamenii de pe strada.
Fiecare are povestea sa.
Cu totii suferim in tacere.
Si doare.
Doare sa traiesti.
Si simt ca nu mai pot.
Simt ca locul meu nu e aici.
Ma uit pe geam, afara ploua.
Ploaia spala geamurile,
Dar nu si sufletele.
Si ma regasesc, in ploaie, in frig.
Lucrurile astea ma reprezinta.
Si simt ca mor, mor in liniste.

Ma doare...

Da, am curajul sa tip si sa spun ca ma doare. Ma doare sa vad oamenii plecand unul cate unul, si sa nu fac nimic sa-i opresc. Optez pentru ratiune, imi ascult acea parte din mine pe care o urasc cel mai mult. Ah, cat urasc senzatia asta... si mai sunt si o serie de amintiri si momente care imi aduc doar neliniste. Trebuiau sa fie frumoase, si sunt, doar ca simt cum ele se prafuiesc si devin regretabile. As spune ca nu am regrete, dar as minti. Regret ca nu pot fi asa cum mi-as dori sa fiu. Regret oamenii pe care i-am intalnit, care i-am iubit si i-am pierdut. Nu pot spune ca am iubit multi oameni, dar cand am facut-o, am facut-o cu toata inima. 

Oamenii pleaca, totul se schimba pentru ca nimic nu-i vesnic. Noi suntem efemeri, la fel si timpul, si amintirile, si tot. Si ma doare. Si vreau sa plang. Dar nu mai am putere. Si las timpul sa treaca si sa dispara, cu amintiri cu tot.

Toamna

Sunt zile reci, zile de toamna... Si mi-e frig, simt frigul pana in maduva oaselor. Caloriferul si ceaiul nu ma mai incalzesc... E din ce in ce mai frig. E totul atat de trist, atat de rece si monoton. Mi-as dori sa schimb asta. Vreau caldura, caldura sufleteasca. Astazi ar fi fost mai cald daca mi-ai fi zambit, dar nici macar nu te-am vazut. Esti departe, prea departe...si eu aici, si tu acolo, si asa va fi mereu. Si mi-e frig, mi-e din ce in ce mai frig, in aceste zile reci de toamna.

Trecut

As vrea sa scriu despre noi, despre timp, despre cat de mult ne-am schimbat... Despre linistea asta dintre noi. Despre lucrurile care mi-au schimbat viata. Despre zambete inocente si lacrimi ascunse. Despre vise pierdute si regrete ucigase. Despre amintiri prafuite si sperante false... Despre minciuni frumoase si despre promisiuni desarte. Despre iubire. Despre durere. Despre indiferenta. Despre ceea ce m-a facut sa fiu asa. Despre eternitatea pe care o juram impreuna. Despre viitorul pe care il planuiam atunci si despre viitorii nostri copii. Ah, ce frumos ar fi fost totul, si cat mi se frange inima, acum, cand nu a mai ramas nimic. Si e trist... si e pacat. Si trebuie sa te uit. Tu doar nu mai faci parte din viitor, tu esti doar clipa ce-a trecut.