Linistea noptii

E noapte. E ora 23:52. In jur e liniste. Imi pot auzi respiratia. Unii poate vorbesc cu cineva special la ora asta, dar eu stau aici, intre 4 pereti, singura. Simt linistea. E peste tot. Ma calmeaza. Imi spune ca ar trebui sa merg la somn. Dar nu vreau sa dorm. Ma gandesc la viata asta. Nu e ciudat cum la inceput pare a fi ceva si brusc se transforma in altceva? Cred ca lucrurile se intampla mult prea repede. De la copiii veseli si inocenti, ne trasformam in adolescentii tristi si depresivi. Poate de vina sunt parintii, care ne taie aripile, temandu-se sa ne lase sa zburam putin mai departe de ei. Sau poate de vina suntem noi, pentru ca visam prea mult si ne indepartam de ei incostient? Cati dintre voi v-ati gandit la cum ar fi sa avem genul acela de parinti din filmele americane care sunt plecati de acasa tot timpul iar copiii lor dau petreceri si fac tot felul de nebunii? Ar fi ceva frumos, dar din pacate imposibil. Cu toate astea, eu cred ca pana la urma parintii ar trebui sa ne inteleaga mai mult si sa-si aduca aminte de ei cand erau pe vremea noastra. Si ce pacat ca ei observa doar notele proaste, dar nu si zambetele triste de pe chipul nostru. Atatea lucruri se intampla in jur, si cand lovesc toate odata, nu mai esti acelasi om. Te schimbi, lumea te schimba...si tot ce-ti ramane de facut e sa mergi mai departe, mintindu-i pe toti cu zambetul tau fals, nu? De fapt nimanui nu-i pasa...

Ganduri...

Sunt ganduri ce nu mor niciodata, pentru ca ele traiesc prin noi, prin sufletele noastre... iar ele vor ramane vesnic vii, chiar si atunci cand trupul nostru va fi acoperit cu cenusa. 

Gandurile ne schimba. O fac atat de repede incat nici nu ne dam seama cat de mult ne-am schimbat. 
Azi nu sunt persoana care eram acum un an si sunt sigura ca nici tu nu mai esti. 
Ne schimbam, pe zi ce trece tot mai mult...

Gandurile ar trebui sa ne binedispuna, dar de cele mai multe ori, ele ne distrug. 

Hai sa ne imaginam viata ca pe un infinit de drumuri: 
La inceput alegem un drum si suntem urmati de cineva, pentru ca mai apoi sa ne ratacim si sa ne pierdem...
Totusi, ceea ce conteaza e ca la final sa ajungem la destinatie.
O sa ne impiedicam de multe ori, si nu toti au ales un drum bun... Destinatia reprezinta gandurile noastre, pentru ca ele sunt singurele care au ales acel drum. 
Iar pasind spre acea destinatie, ne putem da seama daca gandurile noastre sunt pozitive sau negative.

Nu-i usor sa traiesti, e foarte greu... mai ales sa treci prin aceste schimbari. Ma aflu in perioada aceea in care chiar nu mai conteaza nimic. Si totusi doare, doare al naibii de mult. Si nu pot face nimic sa devin cum eram, simt cum gandurile mele preiau controlul si ma pierd... De fapt cred ca m-am pierdut demult. Nu a mai ramas nimic. Doar niste amintiri si niste poze vechi, in care zambeam cu adevarat. Si e trist, nu? 
E trist sa te pierzi, dar necesar. Poate m-am pierdut ca sa ma regasesc in ceva sau in cineva. Cine stie ce obstacole voi mai intalni pe parcursul vietii, dar un lucru e clar: M-am schimbat si o fac in continuare...