Casa

Casa...casa. Ar trebui sa ma faca sa zambesc acest cuvant, cand de fapt nu stiu daca aici e casa mea.
Ah casa, casa... Ecoul meu rasuna mereu, iar pasii vostri grabiti se mai aud cateodata. Nu stiu daca ar trebui sa numesc acest loc "acasa", pentru ca simt ca nu e. Ma simt straina de mine, de voi, de toti. Si mi-e dor de tot ce-a fost odata si nu va mai fi. Dor de mine. Ma privesc mereu in oglinda, nu, nu pentru a ma admira, de fapt nici nu mai am ce sa admir... Nu mai e nimic frumos in mine. Ma privesc doar pentru a vedea schimbari in privirea mea, pentru ca de la o vreme, mi se citeste pe ochi tristetea, si nu mai pot sa ma mint ca sunt bine... Eu stiu ca nimeni nu observa nefericirea mea si ca nimanui nu-i pasa cum ma simt, dar vreau schimbari, vreau schimbari in bine. Si e atat de greu, cand esti singura, singura pe drum...si ca nimeni n-are nevoie de tine. Deseori ma gandesc cum ar fi totul daca eu nu as mai fi. Poate ar fi altcineva in locul meu, cineva care se va descurca mai bine. Cineva care nu ar mai fi un dezastru. Cineva...