Regrete...

Ma uit la mine, la ceea ce am ajuns. Par mai schimbata dar totusi la fel. Nu mai am slabiciunile de alta data dar am aceleasi ganduri. Astazi, celor care mai ieri le spuneam ''buna'' , nici nu-i mai bag in seama. Daca astazi sunt mai rece, e din vina lor. Poate e si a mea intr-un fel, dar ei au distrus acea parte de bunatate. Mereu am pastrat o rezerva si pentru oamenii care mi-au fost alaturi la bine si la greu. Poate ma gandesc prea mult la lucrurile astea si meditez prea mult la acel trecut, dar oare cum as putea trai prezentul fara acele lectii de viata ? Oare daca astazi as fi fost acea pesoana de alta data, lucrurile ar fi fost diferite ? Da, recunosc, imi pun prea multe intrebari, iar raspunsurile poate ma vor rani. Nu m-am gandit niciodata ca voi ajunge aici, in aceasta stare. Sunt mai dezamagita decat credeam ca voi fi vreodata, dar toate astea fac parte din viata.... Exista si versiuni mai proaste stiu, dar oare de ce nu putem fi cu totii fericiti ? De ce trebuie sa existe mereu dezamagirile si celelalte lucruri fara de care viata ar fi mult mai frumoasa ? Probabil pentru ca astfel oamenii nu ar mai plange si ochii nu ar mai fi la fel de frumosi, noi am fi fost mai buni si totul avea sa fie mai simplu, dar din pacate e invers. Tot raul spre bine, nu ? 

ASPEPT O MINUNE !

Viitorul

Ma gandesc la viitorul meu si sincer sa spun, ma sperie... Mi-e frica sa mai am incredere in oameni pentru ca ei distrug totul. Simt ca traiesc degeaba, nu sunt moarta dar nici nu traiesc, sunt precum un fluture, zbor, mi se fringe o aripa si cad... Nu mai cred in vise, in iluzii sau in sperante, nu cred in nimic. Vreau doar sa fiu fericita, dar realizez ca m-am schimbat, nu mai reactionez atunci cind cineva ma raneste pentru ca deja am inima ranita, am izolat-o si am inghetat-o in asa fel incat nimeni sa nu-si dea seama. Mi-e greu, sunt la pamant si nu ma pot ridica. Am pierdut mult prea multe si acum, acum doar privesc in gol si simt doar durere. Sunt dezamagita, dar sunt bine intr-un fel, poate doar interiorul e plin de praf si fum. Am nevoie de o persoana care sa nu renunte la mine, care sa ma ridice, dar acum langa mine nu e nimeni. Vreau sa zambesc dar nu pot, am sufletul prins intr-un trecut frumos dar teribil. Iar eu ? Eu exist dar mi-e tot mai greu sa respir in fiecare zi, iar timpul ? El parca trece greu si ma sufoca.