Viitorul

Ma gandesc la viitorul meu si sincer sa spun, ma sperie... Mi-e frica sa mai am incredere in oameni pentru ca ei distrug totul. Simt ca traiesc degeaba, nu sunt moarta dar nici nu traiesc, sunt precum un fluture, zbor, mi se fringe o aripa si cad... Nu mai cred in vise, in iluzii sau in sperante, nu cred in nimic. Vreau doar sa fiu fericita, dar realizez ca m-am schimbat, nu mai reactionez atunci cind cineva ma raneste pentru ca deja am inima ranita, am izolat-o si am inghetat-o in asa fel incat nimeni sa nu-si dea seama. Mi-e greu, sunt la pamant si nu ma pot ridica. Am pierdut mult prea multe si acum, acum doar privesc in gol si simt doar durere. Sunt dezamagita, dar sunt bine intr-un fel, poate doar interiorul e plin de praf si fum. Am nevoie de o persoana care sa nu renunte la mine, care sa ma ridice, dar acum langa mine nu e nimeni. Vreau sa zambesc dar nu pot, am sufletul prins intr-un trecut frumos dar teribil. Iar eu ? Eu exist dar mi-e tot mai greu sa respir in fiecare zi, iar timpul ? El parca trece greu si ma sufoca.