O zi din viata unui suflet

Stiu, nu am mai scris demult, dar adevarul este ca ma doare... Ma doare sa scriu, imi rascoleste sufletul si toate amintirile. Cand simt ca nimic nu merge bine si visele mele s-au spulberat. Nu mai am putere sa lupt, sa pretind ca totul e bine, e mai presus de puterile mele. Am obosit sa merg pe acelasi drum plin de spini, fara sperante si fara asteptari. M-am saturat sa cad si sa ma ridic de atatea ori. Nu mai pot avea incredere in oameni, am inceput sa-i urasc, sa urasc tot... orasul asta, oamenii din el. Iar trecutul isi spune cuvantul pentru ca prezentul tace. Totul mi se pare sumbru si confuz... Si am ajuns la concluzia ca eu sunt de vina, ma atasez prea usor de oameni, ii las sa ocupe un loc important in inima mea, ca mai apoi sa plece si sa-mi lase in urma lor doar tristete si dezamagire. De atatea ori am zis ca nu o sa mai repet greselile din trecut, dar le repet, iar si iar... Fiecare regret si constiinta ca puteam fi fericita acum, ma distrug, ma omoara incet, incet in fiecare zi...